Glanda prostatică (prostata) este o parte importantă a sistemului reproducător masculin: produce o secreție care asigură activitatea motorie și viabilitatea spermatozoizilor. Secreția conține enzime, imunoglobuline, acid citric, vitamine și ioni de zinc. Dacă activitatea glandei prostatei este perturbată, funcția sexuală a corpului masculin scade. Cea mai frecventă boală a glandei prostatei este inflamația acesteia - prostatita. Apare de obicei între 20 și 50 de ani. Cu cât bărbatul este mai în vârstă, cu atât este mai mare riscul de morbiditate. Prostatita apare sub formă acută sau cronică, este adesea dificil de diagnosticat și poate duce la disfuncție persistentă a prostatei. Cele mai grave consecințe ale prostatitei sunt infertilitatea și cancerul de prostată.
În întreaga lume, aproximativ jumătate dintre bărbații în vârstă de muncă suferă de prostatită cronică. Medicina modernă este foarte activ implicată în tratamentul prostatitei. Prostatita, de fapt, poate fi tratată cu succes - este important doar să o diagnosticăm cât mai devreme. De îndată ce apar semnele inițiale de prostatita, trebuie să consultați un urolog. În stadiile incipiente, este posibil tratamentul ambulatoriu; în cazuri avansate, pacientul este internat. Cursul de tratament pentru ambele opțiuni este de una până la două săptămâni, după care pacientul trebuie să ia măsuri preventive pentru a preveni o nouă inflamație a glandei prostatei. Rata de recădere a prostatitei cronice este de peste 50%
Tipuri de prostatita
În funcție de cauzele și tabloul clinic al bolii, se disting următoarele tipuri de prostatita:
Prostatita acuta – inflamație severă a glandei prostatei, rezultată din infecția bacteriană a țesuturilor acesteia. Multe bacterii fac parte din microflora normală a corpului și sunt prezente în mod constant în intestine și pe piele. Cu toate acestea, atunci când intră în țesutul glandei prostatei - de obicei din cauza nerespectării regulilor de igienă de bază și din alte motive - pot provoca dezvoltarea unui proces inflamator acut. Prostatita acută este extrem de rară. Tratamentul trebuie efectuat într-un cadru spitalicesc.
Prostatita bacteriana cronica - reprezintă o treime din toate cazurile de inflamație a glandei prostatei. Această formă de prostatita este periculoasă deoarece simptomele dureroase pot scădea spontan chiar și fără tratament. Dar asta nu înseamnă vindecare - după un timp, apare o exacerbare, de fiecare dată devenind din ce în ce mai dureroasă. Dacă nu se face nimic din nou și din nou, există riscul de a dezvolta focare purulente, depunerea de pietre în prostată, inflamarea vezicii urinare și alte complicații grave, inclusiv cancer.
Prostatită cronică/sindrom de durere pelvină cronică. O formă dificil de diagnosticat de prostatita, se manifestă prin dureri constante în zona pelviană care durează mai mult de trei luni. Pe parcurs pot apărea tulburări neurologice și tulburări psihoemoționale. Diagnosticul se pune prin excludere; este posibil ca testele să nu arate semne de inflamație.
Prostatita cronică asimptomatică. Este asimptomatică și poate fi detectată prin rezultatele testelor de urină, care arată o concentrație mare de globule albe și bacterii.
Prostatita cronică granulomatoasă. De obicei, un efect secundar al tratamentului medicamentos pentru alte boli sau radiații la nivelul prostatei. În timpul acestei boli, țesutul prostatic este înlocuit treptat cu țesut conjunctiv, iar glanda încetează să funcționeze.
Simptomele bolii
La bărbații care suferă de diferite forme de prostatita, pot fi identificate simptome comune. Acestea includ: Dificultate la urinare din cauza comprimării canalului urinar de către glanda prostatică inflamată. Durerea și arsura pot apărea la urinare. Mecanism de erecție afectat, orgasm slăbit. Ejaculare accelerată. Scăderea potenței. Depresie psihică, anxietate. Pentru un pacient cu prostatită, o atitudine psihologică față de recuperare este foarte importantă. Stresul slăbește și mai mult organismul și îngreunează tratamentul, ceea ce duce la o depresie și mai mare. Poate fi dificil pentru un pacient să iasă din acest cerc vicios, așa că, uneori, antidepresivele sunt prescrise suplimentar pentru prostatită.
Cauzele prostatitei
Cauzele prostatitei sunt destul de variate, dar sunt asociate în principal cu neglijarea sănătății de către bărbat: infecții cu transmitere sexuală; circulație slabă în organele pelvine - de exemplu, din cauza unui stil de viață sedentar; abstinenta sexuala prelungita, actul sexual intrerupt sau prelungirea artificiala a actului sexual; imunitatea afectată; hipotermie frecventă, care este tipică pentru fanii sporturilor extreme; stres; dezechilibru hormonal; deficit de vitamine și microelemente; nerespectarea regulilor de igienă personală.
Complicații
Prostatita provoacă neplăceri serioase bărbaților: probleme cu urinarea, scăderea libidoului și afectarea funcției erectile. Daca pacientul nu primeste la timp un tratament adecvat, poate dezvolta infertilitate cu o probabilitate de 40%, deoarece prostata nu va mai putea produce secretii in cantitati normale si de calitatea ceruta. Auto-medicația prostatitei este inacceptabilă, deoarece poate duce la o agravare a stării pacientului și la apariția unor boli concomitente. De exemplu, antibioticele prescrise incorect vor avea un efect dăunător asupra microflorei intestinale și vor reduce semnificativ imunitatea, fără a rezolva problemele cu glanda prostatică. Alte medicamente doar maschează boala și simptomele acesteia, agravând situația. Prin urmare, prostatita trebuie diagnosticată și tratată de un specialist cu experiență.
Prevenirea
Măsurile preventive pentru prevenirea prostatitei includ: igiena personală atentă; viață sexuală regulată, ordonată; activitate fizică sănătoasă; o dietă cu suficiente proteine, vitamine și microelemente; creșterea imunității generale; abstinența de a consuma alcool și fumat; tratarea în timp util a oricăror boli infecțioase; reducerea nivelului general de stres zilnic. Datorită numărului mare de soiuri de prostatita și a factorilor provocatori ai dezvoltării acesteia, bărbații ar trebui să fie atenți la bunăstarea lor și să viziteze un urolog de cel puțin două ori pe an. Acest lucru este deosebit de important după patruzeci de ani.